Analiză „om cu om” a steliștilor după amicalul cu Dinamo Kiev. Stanciu și Gabi Matei, cei mai buni de pe teren

Analiză
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua a debutat în cel de-al doilea cantonament al ierni împotriva lui Dinamo Kiev (0-0). Disputată la Marbella Football Center, acolo unde cu doar câteva zile în urmă Steaua și-a încheiat primul cantonament cu o înfrângere umilitoare contra lui FC Baku, partida cu ucrainenii a scos în evidență progresul fizic al fotbaliștilor lui Laurențiu Reghecampf. Chiar și așa, relațiile de joc suferă în continuare, iar absențele lui Bourceanu și lui Pintilii afectează în mod evident echipa. În locul acestora au fost titularizați Tănase și Prepeliță, fotbaliști care nu au avut jocul exact cu care au obișnuit primii doi.

Cum au jucat titularii Stelei contra lui Dinamo Kiev, la primul amical din cel de-al doilea cantonament al iernii:

Florin Niță – în ciuda faptului că a fost aproape de fiecare dată rezerva lui Ciprian Tătărușanu, Niță dă dovada faptului că este în vârf de formă sportivă. A avut intervenții excelente pe toată durata partidei, în special în startul reprizei secunde, atunci când a blocat în două rânduri în situație de om la om.


Gabi Matei – excelent pe fază defensivă, acolo unde a demonstrat și astăzi că este o variantă mai bună decât Georgievski și Râpă. Matei a acoperit perfect zona, însă a avut și urcări în ofensivă finalizate cu centrări bune. A cedat în a doua repriză, însă explicația ține mai repede de factorul fizic decât de altceva. De notat este și faptul că, deși a revenit pe teren după o perioadă lungă de absență cauzată de accidentări repetate, Gabi Matei nu a ezitat să bage piciorul în duelurile cu atacanții ucraineni.

Lukasz Szukala – evoluție exactă în apărare, acolo unde s-a completat bine cu Florin Gardoș. Polonezul a apărut, ca de obicei, foarte bine și la fazele fixe din careul advers și a ratat o ocazie mare de a deschide scorul în urma unui corner, în ultimele minute ale primei părți.

Florin Gardoș – riscă foarte mult urcând cu mingea la picior din apărare, pe modelul Chiricheș. Sătmăreanul a avut un joc exact pe linia defensivă, însă urcările nereușite erau pe punctul să coste Steaua. Impecabil în duelurile aeriene din careul lui Niță, Gardoș și-a spălat orice păcat cu o intervenție excelentă în minutul 85, într-o situație de om la om cu un ucrainean, în postură de ultim apărător.

Paul Pîrvulescu – fără probleme în faza defensivă, acolo unde a reușit să țină centrările extremelor lui Dinamo departe de careul lui Niță. Totuși, lipsa de „exercițiu” în jocul cu Alex Chipciu a făcut ca Pîrvulescu să nu aibă incursiunile reușite în ofensivă cu care a obișnuit Latovlevici. Chiar și așa, Pîrvulescu a demonstrat în amicalele de până acum că este o soluție cel puțin la fel de bună ca și Lato.


Andrei Prepeliță – fotbalistul polivalent este și singurul care nu a reușit, în amicalele din 2014, să strălucească pe vreun post. Folosit închizător, Prepeliță și-a făcut treaba în ceea ce privește blocarea construcției ucrainenilor, însă a fost lipsit de inspirație ofensiv.

Cristian Tănase – partidă proastă făcută de decarul Stelei. Folosit în centru, Tănase nu s-a simțit deloc în elementul lui și nu a reușit nimic notabil. A exagerat cu driblingurile și a arătat un apetit ieșit din comun pentru un-doi-uri, în ciuda faptului că nici Stanciu și nici Chipciu nu au ținut mingea în centru mai mult de două-trei pase.


Adrian Popa – evoluție în nota obișnuită. A profitat din plin de avantajul vitezei, de unde a apărut și o ocazie importantă pe final de primă repriză, dar suferă în ceea ce privește pasa decisivă. 

Nicușor Stanciu – cel mai activ om al Stelei pe fază ofensivă, Stanciu a fost autorul unei pase excelente în prima repriză. Mijlocașul adus de la FC Vaslui l-a găsit pe Piovaccari cu o pasă peste toată apărarea ucrainenilor, însă italianul și-a bătut joc de oportunitate. Pe lângă pasele precise, Stanciu a fost și autorul singurelor driblinguri clare făcute de steliști. Totuși, lipsa de constanță în joc a apărut și în amicalul cu Dinamo Kiev, motiv pentru care Stanciu a dispărut de pe teren în repriza secundă. A ieșit din nou la rampă pe final, atunci când a bătut excelent o lovitură liberă, doar că mingea a lovit transversala.

Alexandru Chipciu – probleme serioase în a controla balonul, Chipciu dovedește mai de grabă aptitudini fotbalistice specifice unui închizător/recuperator. Evoluția ștearsă a șeptarului a făcut ca Steaua să nu existe ofensiv în banda dreaptă.


Federico Piovaccari – risipă de efort, dar fără realizări. A avut o ocazie importantă în prima repriză, după o pasă în adâncime a lui Stanciu, însă a eșuat lamentabil în încercarea de a șuta… prin alunecare, în ciuda faptului că scăpase singur cu portarul lui Dinamo Kiev. Are avantajul fizicului, iese câștigător din luptele corp la corp cu fundașii adverși, însă problemele de comunicare cu mijlocașii fac ca Steaua să nu poată profita complet de această abilitate a lui Piovaccari.

Au mai intrat, după prima repriză:

Mihai Răduț (în locul lui Cristi Tănase, min. 65) – a reușit performanța să nu iasă cu nimic în evidență, complet ieșit din joc. A pierdut o minge la mijlocul terenului care era să coste Steaua, ucrainenii scăpând pe contraatac.

Claudiu Keșeru ( în locul lui Alex Chipciu, min. 68) – slab, nu a arătat nimic în minutele jucate.

Cornel Râpă (în locul lui Gabi Matei, min. 68) – a continuat treaba lui Gabi Matei, pâstrând „sigură” banda dreaptă a defensivei Stelei.

Gabi Iancu (în locul lui Andrei Prepeliță, min. 71) – deosebit de individualist, Iancu a distrus din fașă orice tentativă de construcție a colegilor lui.

Răzvan Grădinaru (în locul lui Adi Popa, min. 71) – cel mai slab meci de până acum al puștiului. I-a lipsit curajul de a lua acțiuni pe cont propriu în ofensivă.

A jucat prea puțin pentru a se remarca: Târnovan 

 

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos CenzURA”
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos…
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie "aprinsă" la 3 SportCast: "Mi se părea aberant /…
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ!  Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ! Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR:
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Chipul lui Călin Georgescu, analizat de un specialist. Ce spun ochii, sprâncenele și buzele despre caracterul lui
Chipul lui Călin Georgescu, analizat de un specialist. Ce spun ochii, sprâncenele și buzele despre caracterul lui
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
PSV face istorie în Liga Campionilor. Statisticile remarcabile ale ultimei etape
PSV face istorie în Liga Campionilor. Statisticile remarcabile ale ultimei etape
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×